De ce nu a trecut referendumul pentru familie?

România a intrat și evoluează în paradigmă feministă de peste trei decenii. E prima dată în istoria românilor când feministele sunt mai tari decât toată preoțimea la un loc. Referendumul marchează prima mare înfrângere a bisericii și prima ingenunchere a preoților de către feministe. E cel mai bun barometru pentru  puterea feminismului românesc care dictează aproape tot în peisajul vieții sociale, economice, politice, juridice, culturale, etc.  Feministele sunt capabile de orice.

Imagini pentru feminism biserică

E o veritabilă industrie a feminismului propagat pervers la toate nivelele concomitent cu anihilarea bărbaților și eliminarea lor subtilă din tot mai multe locuri de muncă și din ierarhiile de putere ale societății românești.

Universitățile, liceele, școlile, justiția, administrația, spitalele, corporațiile, etc sunt focare de feminism ignorate de popi multă vreme. Mihaela Miroiu, Marta Petreu, Ruxandra Cesăreanu, Miruna Runcan, etc produc de decenii feministe pe bandă rulantă. Ele sunt educate să fie autonome  în traducere liberă să dea picioare în cur bărbaților. De ce ar mai avea nevoie feminismtele de bărbați? Au spermă suficientă dacă doresc să-ți tragă copii/fete din băncile de material seminal puse la dispoziție de stăpânii lor oculți și malefici. Deci e cam gata cu familia, cam out cu bărbații.  În curând le vor lua locul și preoților, deci femei-preot. Cool.

Imagini pentru feminism biserică

Minunată lume feministă! Grav e că sunt feministe chiar și cele care declară că nu sunt. Ideologia de gen le-a cucerit. Doar 20% dintre femeile care mai frecventează bisericile nu sunt feministe, și acelea în vârstă.  În fine, pentru bărbați fărașul istoriei e pregătit demult de Intuncecatii așa că valpurgice, feministele emancipate de ei,  le pot oferi varianta homosexualității ca supapă de salvare, practică sexuală pe care o stimulează cum respiră și o susțin așijderea.  Deci la referendum scorul Feminism- Preoți scorul e 1-0 dar are de acum șanse să devină chiar 100-0. )))

Imagini pentru feminism biserică

Oricum femeile erau/sunt superioare bărbaților având privilegiul nașterii așa că eliberate din sclavia bărbaților decid totul. Înclusiv Constituția le reglemtează dreptul de a face ce vor cu corpul lor. Atunci mai vreți natalitate? Și dacă ele nu mai vor ce-o să facă masculii? Ori fi știut cei din din istoria milenară a lui homo sapiens de ce femeilor nu trebuie să li se dea nas. Acum e prea târziu. Totul e la alegerea lor. Inclusiv avortul.

Imagini pentru feministe

Preoțimea le-a tolerat curvia în loc să propună referendum pentru respectarea unei dintre cele zece porunci nu cu privire la victimele feminismului, homosexualii, trangenderii, lady-boys, și alte derivate nefericite ale feminismului. E cea mai perversă modalitate de izolare a bărbaților și de distrugere a familiei din toate câte a cunoscut istoria de mii de ori mai eficientă decât fascismul și comunismul ca experimente ale masoneriei plutocrate care a condus/conduce lumea.  De ce ? Pentru că autorii planului nu se văd, n-au chip și de asta știu că exterminarea și reducerea populației se derula sub apanajul și în numele egalității de șanse. Violența imputată bărbaților vine să umple paharul biruinței feminismului. Deci nu poporul e cauza înăbușirii referendumului ci feminismul cu aprigile lui tentacule. E vreunul să intre în dispută cu feministele? E pierdut deja definitiv mai rău ca mort în război.

One thought on “De ce nu a trecut referendumul pentru familie?

  1. 100% Corect. Ca sa cucerești o tara lași femeia fără Creator ca doar ea e gatul și poate redirecționat bărbatul și implicit copii tara spre “libertatea” sclaviei.

    Like

Leave a comment